Este o intrebare care macina la greu! Si, daca ma intrebati pe mine, nu cred ca exista prea mari diferente intre barbati si femei.
Sigur, daca privim la suprafata, superficial, putem avea tentatia sa spunem ca barbatii nu isi pun atat de des aceasta intrebare, neasteptandu-se sa li se intample.
Si totusi, realitatea din cabinet este alta!
Li se intampla si efectele sunt poate la fel de dure cu cele pe care le vad in lucrul cu femeile care trec prin episoade de infidelitate.
De acea o tot spun de ani de zile: infidelitatea exista, nu este ceva iesit din comun si ar fi sa intelegem acest lucru si sa vedem ce putem face daca ne trezim intr-o asemenea situatie?
Sunt constient de complexitatea acestui subiect si de faptul ca pot fi persoane sensibile la acest topic, insa cred ca o discutie sincera, clara, pe marginea infidelitatii chiar se cere.
Din start ar fi sa identificam 3 variante mari si late atunci cand apare infidelitatea: sunt cupluri care se despart direct, cupluri care incearca sa repare, dar nu reusesc si cupluri care incearca sa repare si... reusesc!
Pentru ca da... se poate!
Iar studiul realizat recent la Texas University, publicat in The Journal of Social and Personal Relationships si citat de Psychology Today arata acest lucru si anume ca relatiile nu numai ca pot merge mai departe, ci isi pot imbunatati calitatea.
Bazandu-se pe rezultatele acestui studiu, autorii au propus un model de vindecare pentru cuplurile care traverseaza episoade de infidelitate.
Intai ar fi sa vedem ce inseamna infidelitatea? Multi vor spune sec: sex cu o persoana din afara relatiei/casniciei. Ei bine, autorii studiului o definesc asa: o violare a limitelor sexuale, fizice si emotionale.
Ce este special la acest studiu?
Faptul ca se ocupa de ambii parteneri: cel care a iesit in afara relatiei si cel care a fost tradat, ambii putand traversa efecte precum stres si depresie.
Pentru realizarea acestui studiu, autorii au folosit un grup de 25 de cupluri, heterosexuale, cu o varsta medie de 27 de ani si relatii de cel putin 6 ani.
Toate cuplurile au trecut prin infidelitatea unuia (si barbat si femeie) dintre parteneri sau a ambilor parteneri. Studiul s-a realizat printr-un interviu video cu ambii parteneri.
Interesant este ca majoritatea cuplurilor au optat pentru terapie, fie de cuplu, fie individuala, terapia neavand legatura cu cercetarea de fata.
La final, autorii au dezvoltat un model de vindecare ce implica 4 etape: dezvaluirea infidelitatii, reactiile de dupa aflare, stabilizarea relatiei si revitalizarea relatiei.
In prima etapa, cercetatorii au observat ca in cele mai multe cazuri, partenerul inselat afla/descopera infidelitatea, putini fiind cei care dezvaluie din proprie initiativa.
Aici exista o diferentiere interesanta: partenerul care descopera infidelitatea celuilalt traieste rusine si regrete puternice. De partea cealalta, atunci cand partenerul care a inselat a recunoscut/dezvaluit aventura, partenerul inselat s-a simtit mai putin tradat, furios si ranit, deoarece 'tradatorul' a fost onest si si-a cerut scuze. Ambii parteneri studiati au fost de acord cu faptul ca infidelitatea poate afecta serios sanatatea fizica si psihica.
Cea de-a doua etapa a modelului de vindecare implica constientizarea deranjului produs de infidelitate asupra relatiei, iar in cazul cuplurilor care au ales sa ramana impreuna, stabilirea unor angajamente clare in legtura cu ceea ce se va intampla mai departe intre ei.
Dupa aflarea infidelitatii, majoritatea participantilor au raportat emotii negative intense, printre care se numara: durere, tradare, furie, tristete si pierderea increderii. Din acest punct de vedere, autorii sustin faptul ca intelegerea tuturor detaliilor legate de infidelitate ii ajuta pe parteneri sa decida daca merg mai departe sau nu.
Conversatiile deschise si sincere, oricat de lipsite de confort ar fi, despre ce a dus la infidelitate, dar si despre impactul emotional al infidelitatii, pot facilita vindecarea ulterioara.
Dupa cum vedeti, in aceste cazuri nu merge cu reteta romaneasca; timpul le rezolva pe toate!
Avand in vedere faptul ca ambii parteneri pot manifesta nesiguranta cu privire la sansele repararii relatiei lor, se recomanda luarea unor angajamente clare in directia repararii la cateva zile dupa dezvaluirea/aflarea infidelitatii. Angajamentul repararii este extrem de important in acest proces de vindecare!
In cea de-a treia etapa, cea a stabilizarii relatiei, intalnim 3 elemente importante: reconectarea, sprijinul si iertarea, ambii parteneri alegand sa prioritizeze relatia. Asta inseamna ca cei doi vor incerca sa-si reconstruiasca increderea si intimitatea. Cum? Petrecand mai mult timp de calitate impreuna!
Cateva dintre cuplurile participante au incercat sa iasa la date-uri, asa cum au facut la inceputul relatiei lor. In alte cazuri, partenerii inselati au cerut sa verifice: telefoanele, textele, e-mailurile etc... pentru a se asigura ca cel care a inselat si-a schimbat comportamentul.
Cu timpul, neincrederea si dorinta de a verifica s-au diminuat considerabil.
Etapa a patra a modelului de vindecare - revitalizarea relatiei, se bazeaza pe intarirea conexiunii emotionale, pe iertare si pe cresterea increderii. In acest proces, cuplurile au declarat ca si-au exprimat emotiile despre ceea ce a insemnat infidelitatea si si-au afirmat foarte clar propriile nevoi relationale.
Aici ar fi de punctat o nuanta foarte importanta: accentul se pune pe iertare, nu pe identificarea partenerului care a fost infidel cu acest episod. In momentul in care punem aceasta eticheta, procesul de vindecare va fi viciat.
Ca tot vorbeam despre vindecare si aici exista diferente: pentru partenerii inselati, iertarea ii ajuta sa diminueze resentimentele si furia, iar pentru cel care inselat este nevoie de iertare de sine.
Dincolo de orice, participantii la studiu au declarat ca cel mai greu proces din acest model a fost reconstruirea increderii. Multi au spus ca desi increderea a crescut in timp, chiar si dupa ani de zile de la producerea infidelitatii, ei au continuare sa lucreze la restabilirea increderii, partenerii inselatii fiind cei care au cerut constant reasigurari.
In aceasta ultima etapa a acestui model, partenerii s-au concentrat asupra cresterii propriei relatii, identificand strategii in acest sens. Partenerii care au fost la terapie au raportat crestere in relatia lor, prin invatarea unor noi mecanisme de a se intelege mai bine. Aici au identificare tehnici de comunicare, dar si exercitii de apreciere reciproca.
Iata deci ca, dincolo de miturile si barfele din targ, infidelitatea poate fi depasita si relatiile pot merge mai departe.
Sigur, suntem diferiti si fiecare este liber sa decida ce este bine pentru el, insa poate ca inainte sa luam decizii radicale, de finalitate, n-ar fi rau sa fim bine informatii. Nu de alta, dar este posibil sa incheiem o relatie care ar fi avut sanse sa continue si sa intram intr-o alta in care sa ne trezim in acelasi punct.
Astept cu interes parerile voastre!