Nu sunt un fan al feminismului. Departe de mine chestia asta, insa am citit un text cu care sunt de acord.
Este un text publicat in Tabu, tradus bineinteles de undeva de afara, un text destinat femeilor care aleg sa nu faca copii.
Trecand peste toate credintele socio-religioase, trebuie sa admit ca nu orice femeie este obligata sa faca copii.
Sa fim seriosi, suntem 7 miliarde pe planeta, iar specia nu pare sa respire greu ca numar, ci mai degraba la nivelul conceptiilor de viata.
Desi traim in 2013, cu mijloace contraceptive de ultima ora si dreptul de a alege ce fel de viata sa ducem, pe umerii femeilor inca atarna o presiune cumplita - fie din partea parintilor, fie din partea barbatilor sau, de ce nu, chiar din partea celorlalte femei.
Nici bine nu te casatoresti ca si apare intrebarea - 'Dar un copil cand faceti'? De parca altfel nu se poate.
Haideti sa admitem ca suntem 7 miliarde pe planeta si ca sunt prea multi copii nascuti in urma unor 'accidente' (nestapanirii a informatiei despre contraceptie).
Si haideti sa admitem ca nu orice femeie are spirit matern.
Drept urmare, mi se pare firesc ca femeile sa aiba dreptul sa aleaga daca vor sa nu copii.
Cei care infiereaza genul asta de optiune nu inteleg un lucru elementar - mai bine o femeie care nu-si asuma nasterea unui copil, decat o femeie care o face impotriva firii ei si apoi maltrateaza acel copil sau il abandoneza. Nicio viata nu merita sa fie condamnata!
Un copil este rezultatul iubirii si nu o obligatie sociala! Asa ca fanaticii religiosi sa predice la stele!
Sustin femeia, sustin mama, iubesc copiii, insa repet - NU TOATE FEMEILE SUNT OBLIGATE SA AIBA COPII.
Drept urmare, imi voi permite si eu sa le multumesc femeilor care-si asuma viata si cu si fara copii. Vorbim despre asumare si nu despre feminism aici!
Iata textul din Tabu:
'Adevarul e ca suntem multe in aceasta situatie. Si o gramada de… hai sa zicem neintelegatori ne freaca la melodie insistent cu rolul primordial al femeii (?) si cu caracterul nostru deviant, de parca toate femeile ar trebui să fie identice.
Eu o tai de obicei scurt, cu “frate, asta e caracterul meu deviant, altul n-am, stop joc!”, dar e o solutie personala.
Si, cu toate ca detest preluarea de pe Internet, unele lucruri sunt atat de bine scrise incat doresti sa contribui la împrastierea lor.
'Dragi femei care nu va doriti copii, am un singur lucru sa va spun: Va mulţumesc.
Probabil ca nu auziti indeajuns de mult chestia asta. Sau, poate, n-o auziti niciodata. Ceea ce auziti e o serie de reactii care pledeaza pentru procreere, cum ar fi: “Las’ ca te razgandesti tu intr-o zi” (cu amendament romanesc “Si-o sa-ti para raaaau cand vei arde in iad si satana o sa faca ciulama din oasele tale”, ca asa suntem noi, romanii, cand reprosam ceva, trebuie sa inducem si o stare nasoala in interlocutor, n. r.)
Sau: “Maica-ta nu vrea nepoţt?” Sau: “N-o sa-ti gasesti niciodata un sot daca nu vrei deloc copii.”
Gandindu-ne la toate astea, “multumesc” e probabil opusul a ceea ce auziti voi.
Dar, pe bune, multumesc. Va multumesc ca recunoasteţi ca a face si creste copii nu e pentru voi si ca sunteti fidele fata de voi inseva.
Asta nu inseamna ca urati copiii. Inseamna doar ca a creste unul nu e parte a traseului vostru in viata.
Va multumesc ca nu cedati presiunilor sociale. Am cunoscut prea multi parinti care aveau copii doar pentru ca societatea astepta acest lucru din partea lor. Cand lucrezi cu copiii, vezi genul asta de om mai frecvent decat ti-ai dori. Resentimentele sunt aproape palpabile.
Ei isi iubesc copiii – sau, cel putin, nu au alta optiune decat sa-i iubeasca – dar fiecare gest al lor pare sa urle: “Nu-s facut pentru chestia asta!”
Am cunoscut prea multi oameni care au crescut cu minim un parinte care afisa acest resentiment, iar acest resentiment le dicta atitudinea de parinti.
Am vazut influenta acestui lucru asupra modului in care se poarta acesti copii acum, la maturitate, sau chiar in calitate de parinti.
Va multumesc ca nu incercati sa faceti un compromis legat de ceea ce sunteti, pentru a tine un partener in preajma. Va multumesc ca sunteti cinstite si deschise si pentru ca refuzati sa va cereti scuze pentru ceea ce sunteti. Fiecare om are propriile lui valori si tanjeste dupa lucruri diferite in viata.
E nevoie de mult curaj si incredere in tine sa spui: “Asta imi doresc eu. Nu e calea traditionala, dar e drumul meu!”
Va mulţumesc pentru ca nu incercati sa blocati acel sentiment instinctiv, doar pentru a va valida in ochii altora. Sunt prea multi oameni in lume care nu se pot decide care e drumul lor – sau care s-au impiedicat in timp ce parcurgeau respectivul drum – si au hotarat ca, poate, nasterea unui copil ar putea da un sens si un conţinut compensator. Voi intelegeti ca asta poate duce spre o viata de ipocrizie si spre sentimente ranite si recunoasteti ca
sunt atatea alte cai pentru a gasi iubire, sens si bucurie in viata.
Sa cresti copii e o sarcina dificila, presanta, frustranta si dezamagitoare. E destul de greu si pentru aceia care si-o doresc. Desigur, e o sarcina care poate oferi mari satisfactii si multa dragoste, dar nu e un lucru in care sa intri concentrandu-te doar pe ceea ce vei obtine, pe iubire si pe acceptarea societatii. In epoca asta, cand aproape fiecare tara e suprapopulata, nu are sens sa presezi fiecare persoana sa faca un copil. Dar noi ne
cramponam de traditie si suntem tipicari pana-n panzele albe.
Asadar, va multumesc. Nu-i usor sa va respectati ferm convingerile. Sincer si profund: va multumesc!'
Pareri?