Astept un telefon!

Ieri seara, in timp ce ma indreptam spre casa in troleibuzul 90, am asistat la o scena domestica interesanta.

La statia Mosilor s-a urcat un tanar, cred ca undeva pe la 30 de ani, un baiat cu plete, genul ala de 'artist'.

La un moment dat, i-a sunat telefonul.

Nu stiu de ce, dar pentru un moment am ridicat ochii din carte (Jaques Salome - 'Daca m-as asculta, m-as intelege').

Parca am simtit ca va urma ceva :))

L-am auzit:

- Da... da, ce vrei?

- Ti-am zis ca astept un telefon important. Ti-am zis sa nu ma mai suni niciodata. E asa de greu de inteles?

Am intuit ca tipul tocmai pusese punct unei relatii, sau urma sa o faca, fara ca doamna sa fie de acord.

- Ma deranjezi si chiar astept un telefon.

I-a inchis telefonul in nas!

Dupa 30 de secunde, iar a sunat...

- Mai femeie, in cate limbi vrei sa-ti spun? Astept un telefon, ti-e atat de greu sa intelegi ca nu vreau sa vorbesc cu tine? E atat de greu sa intelegi ca nu vreau sa mai aud de tine?

Omul era ciudat de calm, probabil si din cauza faptului ca se afla in troleu.

Situtia s-a repetat de vreo 7 ori pe distanta a doua statii de troleibuz.

In ciuda insistentei persoanei de la celalalt capat al firului, individul si-a pastrat calmul si stapanirea de sine. O singura data mi s-a parut ca a fost la un pas sa o trimita pe femeie la origini.

Ultima convorbire a fost interesanta

- Astept un telefon important. Intelegi? Daca nu intelegi, du-te si cauta-te la cap. Astept un telefon!!! Ti-am zis ca te sun dupa ce vorbesc la telefon...

Imi era foarte clar ca baiatul cedase presiunilor si deja isi inmuiase tonul. Instinctiv am coborat ochii spre titlul cartii din mana mea - Daca m-as asculta, m-as intelege. 'Oare oamenii astia se asculta'? - m-am intrebat sec.

Pana la urma a sunat cine trebuia sa sune, individul a vorbit, dupa care a coborat pe trotuarul propriei vieti, ce tocmai il facuse personajul principal al unei posibile relatii toxice. Nu sunt sigur ca si-a dat seama de situatie.

Sincer, eu as fi filmat toata povestea, dupa care m-as fi dus la persoana de la celalalt capat al firului si i-as fi aratat filmarea, spunandu-i sec - 'Ia, priveste, iti place? Asta crezi tu ca e iubire'?

Ieri seara, in drum spre casa, un individ astepta un telefon, fiind deranjat in tot acest timp de cineva care nu intelegea acest lucru. Mie nu mi-a sunat telefonul si nici nu asteptam un telefon. Eu am dat un telefon...

- Hey, ce faci? Nu, nu s-a intamplat nimic... doar vroiam sa-ti spun ca te... fuck, bateria asta de cacat!

Noroc ca am doua telefoane :))