In goana disperata dupa oameni frumosi, asistam la o parada macabra a urateniei umane.
Omul frumos a ajuns un soi de must have modern. Toata lumea il cauta, toata lumea incearca sa-l descrie, putini chiar vor sa simta pe propria piele ce inseamna asta.
Ce ironie, tocmai noi, care ne-am ucis toti oamenii cu adevarat frumosi.
Sa ne uitam de-a lungul istoriei - toti oamenii care militau pentru iubire, toleranta si intelegere - de la Iisus la John Lennon sau Martin Luther King au fost ucisi.
La capitolul iubire, toleranta si intelegere nu pare sa stam prea bine. Cu toate acestea se discuta enorm pe aceste teme.
Si, cu cat se discuta mai mult, cu atat exista mai multa incordare, intoleranta si neintelegere.
De ceva timp mi-a sarit in ochi o definitie a omului frumos care m-a amuzat. Prima reactie a fost usor agresiva, dupa care agresivitatea s-a transformat in amuzament si apoi in detasare.
De ce? Pentru ca am constinetizat-o si apoi am desfacut-o pe un fir logic.
Descrierea ii apartine lui Dan Puric - un om cu care chiar nu rezonez.
El spune asa - „Omul frumos in ziua de azi e cel ce urca invers pe scara, infruntand nu numai turma care coboara, dar si insultele ei!"
Un urias ghiveci de concepte care se bat cap in cap. In primul rand omul frumos nu are de ce sa urce invers pe scara.
El este constient de propria frumusete, de propriul echilibru si intelepciune si nu are de ce sa intoarca spatele gloatei/ turmei.
El este la un nivel de dezvoltare la care trateaza turma (ce involueaza) cu intelegere, compasiune si toleranta si nu cu spatele.
Apoi, omul frumos nu are de ce sa infrunte ceva. Omul frumos a invatat ca nimic in viata nu este o lupta si ca nu lupta este cheia, ci intelegerea.
Drept urmare, el va urca scara cu fata si nu va infrunta nimic. Nici macar insultele turmei. Pe omul frumos, insultele turmei care coboara nu il pot afecta. Asupra lui insultele nu au putere, nu pot avea putere. Daca ar avea putere, el nu ar fi un om frumos.
Cam asa vad eu ideea de om frumos. Omul frumos nu trebuie sa tina sabia in mana, ci trebuie sa fie intelept si iubitor.
Sigur, sunt de acord si cu ideea ca atunci cand se inregimenteaza unei multimi, omul coboara cu mai multe trepte pe scara civilizatiei si ca in multime nu poate fi cultivat - Le Bon a spus asta si sunt de acord, pana la un punct.
Cu toate acestea, nu imbratisez ideea izolarii de oameni, ideea retragerii in pustie. La ce bun sa avem oameni frumosi in pustiu? Ce exemplu ofera ei? Cui ofera un exemplu? Nimanui!
Omul frumos ar trebui sa convietuiasca intre oameni, punandu-si intelepciunea in slujba binelui.
Desi poate deranja, uneori foarte tare, omul frumos nu are cum sa treaca neobservat, nu are cum sa nu zguduie ego-urile celor din jur. El nu trebuie sa faca nimic, simpla lui prezenta va genera efecte (intrebari, ganduri, schimbari). Prin simpla lui existenta, omul frumos este un exemplu.
Din pacate, pe drumul asta haotic spre descoperirea omului frumos, asistam la o etalare pestrita a mizeriei umane.
Frumusetea umana nu este un dat, ea se invata, iar pentru asta nu trebuie sa lupti, ci trebuie sa inveti.
Da, nu faceti ochii mari - frumusetea umana se invata, ca orice alt lucru pe care il inveti in viata.