'Nu te uiti la tine ce fata ai?', 'esti atat de nasol incat nu as umbla cu tine nici daca m-ar plati cineva', ' uite cine s-a gasit sa vorbeasca despre relatii, un ratat cu cearcane de drogat' - sunt doar cateva agresiuni pe care le-am 'inghitit' de cand mi-am lansat blogul.
Agresiuni venite de la persoane pe care nu le cunosc si care, daca as fi fost in continuare cel mai mare dusman al meu, m-ar fi putut pune la pamant.
Atunci cand iti asumi o pozitie ce atrage de la sine expunere, este foarte bine sa constientizezi faptul ca nu vei intalni doar oameni care vor fi de acord cu tine.
Oamenii sunt animale sociale, iar nevoia de apartenenta si de socializare, este fireasca. Izolarea nu sta in natura umana. Inca de pe vremea oamenilor cavernelor, izolarea insemna condamnare.
Pentru a putea supravietui, oamenii traiau impreuna, vanau impreuna, mancau impreuna.
Asa se intampla si in prezent, numai ca, spre deosebire de perioada cavernelor, omul modern are mult mai multe frici sociale.
Omul se zbate, este dispus sa faca orice pentru a evita respingerea sociala. Respingerea este un soi de bomba atomica pentru stima de sine.
Atunci cand suntem respinsi, ridiculizati, neiubiti, uitati, avem tendinta de a ne izola, de a deveni super-sensibili la lucrurile de care ne temem.
Multi devin paranoici si vad oriunde se uita in jur riscuri sau conspiratii; chiar si atunci cand nu exista.
Oamenii lupta pentru a obtine recunoasterea altor oameni, iar daca aceasta nu vine la momentul dorit, sufera, se simt inutili!
Oamenii sunt dispusi sa lupte, sa depuna eforturi uriase pentru un lucru extrem de simplu, firesc, natural - acceptarea celorlalti.
In aceasta lupta acerba pentru a obtine acceptarea celorlalti, foarte multi oameni uita de natura lor si devin altcineva, se mint singuri.
Increderea lor de sine devine tot mai fragila cu cat efortul depus creste, iar sensibilitatea lor creste pe zi ce trece.
Rezultatele se vad la prima respingere - multi se refugiaza in adictii, ba chiar ajung la suicid.
Si toate astea pentru ce? Pentru un loc in inima altor oameni?
Mi se pare extrem de interesant... de ce sa iti doresti sa lupti pentru un loc in inima oamenilor? Cata vreme esti impacat cu tine, stii care e rolul tau, ce iti doresti, de ce sa lupti?
Daca esti tu insuti si nu te vinzi, daca esti in armonie cu tine si faci ceea ce-ti place, nu ai cum sa nu obtii natural, fara nici cel mai mic efort, un loc in inima celorlalti. Nu ai cum sa nu ai parte de acceptare. In schimb, daca incerci sa pacalesti, sa te fofilezi, sa trisezi, ai mai mari sanse de respingere.
Pentru a nu mai fi lovit, ranit, distrus de remarci ca cele de la inceputul acestui text, pentru a nu te mai simti ultimul om atunci cand cineva iti spune - 'nu te uiti la tine ce fata ai'? - trebuie sa iti gasesti linistea interioara, trebuie sa intelegi ca nimic nu te poate lovi atunci cand esti in echilibru cu tine.
Altfel nu poti sa treci peste fricile sociale.
Cei care lupta nu sunt niciodata pregatiti pentru caderile bruste. Hollywood-ul este plin de nepregatiti... an de an dispar pe capete.
Christophe Andre are dreptate in cartea 'Imperfecti, liberi si fericiti' cand spune ca nu poti depasi fricile sociale daca nu esti cel mai bun prieten al tau.
Acum 3 luni eram cel mai mare dusman al meu, acum sunt cel mai bun prieten. Deci se poate... chiar si cu fata asta :))
Si mai e ceva cu care sunt de acord - 'stima de sine alege intotdeauna dragostea'.