Jeff Bridges nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este un actor multipremiat - Oscar si Globul de Aur pentru Crazy Heart; l-ati vazut in filme celebre, cariera sa incepand undeva spre sfarsitul anilor '50.
Ei bine, desi activeaza intr-o industrie ce nu da prea mari sanse relatiilor - de casnicii ce sa mai vorbim -, Jeff Bridges este casatorit cu sotia sa Susan din anul 1977.
O viata de om!
Nu cu mult timp in urma, mai precis acum vreo 3 saptamani, am citit pe Huffington Post un articol extrem de interesant.
Actorul a participat la Reddit Ask Me Anything si a acceptat sa vorbeasca despre ingredientele unei casnicii reusite.
Am citit cu interes si am ramas mut in fata raspunsurilor pline de modestie si de intelepciune in acelasi timp.
Nimic faraonic, nimic glam... Am citit lucruri firesti, umane, lucruri simple pe care foarte multi dintre noi nu vor sa le ia in seama atunci cand se raporteaza la relatii sau casnicie.
Iata ce a punctat Jeff Bridges ca ingrediente pentru o casnicie fericita. Eu cred ca aceste lucruri se aplica foarte bine si la relatii de lunga durata care nu ajung la altar.
1. Iubirea inseamna sprijin
"Traim intr-o industrie dificila pentru relatii. Mereu am crezut ca sotia mea ar trebui sa fie creditata pentru succesele mele, pentru ca nu as fi putut sa fac ceea ce fac fara sprijinul ei.
Suntem casatoriti din 1977 si ne cunoastem din 1975. Asa ca tot ce am reusit sa facem, am facut impreuna" - a spus actorul.
2. Lucrurile mici conteaza
"Atunci cand faci filme, cel mai greu lucru este sa stai departe de familia ta.
De fiecare data cand s-a intamplat asta, am incercat sa o sun pe sotia mea in fiecare zi, sa o tin la curent cu ceea ce se intampla in viata mea, iar ea sa ma tina la curent cu ceea ce se intampla in viata ei.
Atunci cand stai multa vreme departe de persoana iubita, conexiunea risca sa se atrofieze daca nu o mentii tot timpul. Chiar daca sunt lucruri mici, cum ar fi o convorbire telefonica... ele conteaza foarte mult".
3. Iubirea
"Un alt aspect extrem de important atunci cand vrei sa-ti pastrezi casnicia - si aici veti crede probabil ca sunt un naiv - este sa ne iubim unii pe ceilalti. Iar asta ridica intrebarea - ce este iubirea?
Cuvintele care imi vin in minte indeamna la deschidere, la intelegere, la blandete... Toata lumea are o si o parte senina si una intunecata, toata lumea are si aspecte egoiste.
Recunoasterea lor este foarte importanta. In plus, este foarte important sa constientizam faptul ca fiecare dintre noi are propria realitate si sa respectam asta.
In plus, nu trebuie sa uitam niciodata sa hranim iubirea" - a incheiat Jeff Bridges.
Ce frumos final - "sa nu uitam niciodata sa hranim iubirea". Iata un raspuns cat se poate de simplu la intrebarea - de ce relatiile noastre nu tin?
Pentru ca lasam iubirea sa moara de foame!
Foto Credit: mkalty.org