"Oricum multi nu te considera normal. La ce subiecte abordezi, e clar ca pari de pe alta planeta" - mi-a spus cineva intr-un mesaj.
Mi s-a parut funny - da, in Romania lui 2014 daca indraznesti sa vorbesti despre comportamente toxice, relatii, iubire, suferinta, amantlacuri, tradarie etc... esti de pe alta planeta.
Daca nu pierzi timpul cu discutii despre Ponta vs Base sau despre doctrine politice pe care oricum nimeni nu le respecta... ceva nu e in regula cu tine.
Ba mai mult, esti un superficial pentru ca iti pierzi timpul cu subiecte ce tin de substanta vietii de zi cu zi. Ca ataci fondul si nu forma.
Sunt un nasol :)) Dar am incredere in ceea ce scriu. Am incredere in mine.
Ca tot am ajuns la incredere, o alta persoana imi spune de ceva timp ca sunt un visator, ca am prea mare incredere in iubire, in functionalitatea relatiilor, ca acord prea mare importanta alegerilor de viata.
Se prea poate sa fiu un visator, insa haideti sa ne intelegem - ce il caracterizeaza pe un om - nu cumva suma alegerilor pe care le-a facut in viata?
Intrebarea este - mai suntem dispusi sa avem incredere in altii? Iubirea zburda la liber pe net, insa atunci cand vine vorba despre incredere... incep sa curga semnele de intrebare.
Veste proasta - iubirea nu poate functiona cu semne de intrebare, cum nu poate functiona in neincredere.
Pana unde poti avea incredere intr-o persoana? Atunci cand iubesti... pana la capat! Asa functioneaza lucrurile. In iubire nu functioneaza jumatatile de masura.
Cum poti sa construiesti un univers daca tu nu ai incredere in persoana de langa tine? Nu poti! Daca nu ai incredere, nu ai curaj sa faci nimic, esti ros de propriile indoieli si, la primul semn ciudat, esti tentat sa renunti.
Atunci cand nu ai incredere, nu numai ca nu esti deschis in fata iubiri, ci te ascunzi de ea. Fugi de iubire! Ti-e frica de iubire.
Atunci cand iubesti e musai sa ai incredere in persoana pe care o iubesti. Si nu, nu trebuie sa te temi ca vei suferi. Se poate sa ajungi sa suferi, e adevarat, insa trebuie sa-ti asumi asta de la bun inceput. Astea sunt regulile jocului.
Daca insa tinem cont ca iubirea are nevoie de TIMP de constructie, atunci putem admite faptul ca acel timp iti ofera suficienta plaja de analiza, de cunoastere a celuilalt. Esti sigur/a ca esti dispus sa acorzi timp iubirii?
Foarte multi oameni au ajuns sa se bucure doar de shot-urile de endorfine, de fluturii "inceputurilor" de relatie. De ce? Pentru ca vor sa fie beti, vor sa guste doar din glazura, nu si din blat.
Ei stiu ca iubirea are nevoie de timp si de incredere, insa nu vor sa "riste" sa-si instraineze increderea. Le e frica! Si atunci prefera doar perioada hormonala, pe care o considera a fi cea mai frumoasa din viata unui om! Atat de frumoasa incat trece repede!!!
Nu contest ca indragostirea nu e misto, insa iubirea este incomparabil mai frumoasa. Cunoasterea celuilalt la fel... Increderea in celalat nu poate fi comparata cu nimic.
Cam asta inseamna iubire - sa il cunosti pe celalalt, sa ai incredere in el, sa-l descoperi, sa-l lasi sa te descopere, sa construiesti un univers impreuna, sa te deschizi total.
Asta nu implica orbire sau prostie, ci ratiune pura si asumare. Orbirea apare doar in perioada hormonala. In iubire nu mai esti orb, ci vezi foarte bine si mai ales stii foarte bine ce traiesti.
Iubirea nu functioneaza cu semne de intrebare - ci cu incredere totala, asumare si ochii larg deschisi.