Fidelitatea nu este o moda, nu este ceva ce TREBUIE, fidelitatea nu se promite, ci se traieste.
Ea este atat de greu de pastrat pentru cei mai multi oameni dintr-un motiv extrem de simplu - este o alegere personala!
Tu alegi daca esti fidel sau nu!
Partea proasta este ca pentru a putea face fata unei asemenea alegeri iti trebuie o buna dezvoltare psihica si o experienta de viata bogata.
Sa fim seriosi, un om care este ros de curiozitati va reusi cu greu sa aprecieze o singura persoana pe termen lung (femeie sau barbat).
Un om care a trecut prin viata (femeie sau barbat), un om care a experimentat tot felul de lucruri, poate alege mai usor sa fie fidel. De ce? Pentru ca stie ce isi doreste si, atunci cand alege, alege asumat!
Si uite asa ajungem la un razboi dur, un razboi de uzura pentru oameni (barbati si femei) - razboiul dintre instinct si decizie.
Fidelitatea implica decizie. Alegi sa respecti persoana alaturi de care traiesti, indiferent ca se afla la 1000 de km distanta sau la doua blocuri mai incolo.
Ce facem insa cu instinctul, cu pulsionalul?
Sa luam un exemplu - sa spunem ca sunt invitat sa vorbesc despre relatii si in sala respectiva sunt 100 de femei. Exista mari sanse ca din cele 100 sa ma potrivesc sexual cu 5 dintre ele, ba chiar sa ajung sa fac sex cu una dintre ele.
I se poate intampla oricui (si femeie si barbat) ca intr-un anumit context sa ii pice cineva cu tronc - adica sa apara o persoana care ii starneste hormonii.
Daca esti "liber de contract", lucrurile sunt simple - daca ajungi pana la capat, nu exista o prolema - doi oameni care aleg sa se simta bine.
Intrebarea este - ce faci daca nu esti "liber de contract"?
Carpe diem sau nu? Cine te traieste in acel moment? Decizia sau instinctul? Decizia de a-ti respecta alegerea de a fi fidel, de a te respecta pe tine insuti si pe partener/a sau hormonii care te indeamna sa gusti din persoana care ti-a agitat substantele din creier?
Pot fi de acord cu faptul ca hormonii nu tin cont de faptul ca ai o relatie sau ca esti casatorit. Asa e, chimia e chimie si isi face treaba, numai ca exista niste instante superioare pulsionalului, instante psihice care influenteaza decizia.
Asa cum fidelitatea este o decizie si infidelitatea este acelasi lucru.
Ceea ce inseamna ca daca cedezi tentatiei nu este vreun accident sau o scapare de moment, ci o decizie - decizia de a-ti incalca decizia anterioara, ceea ce inseamna ca instinctul este mai puternic ca decizia!
Daca nu mergi mai departe, inseamna ca decizia este peste instinct!
Mie varianta asta mi se pare misto - practic vezi ca esti dezirabil, insa iti respecti decizia de a fi fidel, ca sa nu mai spun ca ajungi sa iti doresti si mai mult partenera de acasa, esti si mai bucuros de alegerea facuta. Cel putin asa simt eu.
Acum sa revenim la cei care cedeaza! E posibil sa fie doar un one shot! Un shot de endorfine amestecat cu multa vina!
Ce se intampla dupa? In principiu lucrurile se cam schimba, pentru ca ceva oricum s-a dezechilibrat in economia cuplului. Mai mult, ce te faci daca si la urmatoarea iesire apare o persoana care iti pica cu tronc?
Cedezi din nou? Si tot asa de fiecare data cand iesi din sfera cuplului? Te lasi practic trait de instinct? Atunci la ce iti mai trebuie o relatie? Care mai e rostul ei?
Da, stiu, exista multi psihologi care spun ca omul este disperat dupa nou. Se prea poate, insa cine a zis ca nu poti avea parte de nou in doi? Exista o sumedenie de variante pentru asta, iar un rol foarte important in aceasta ecuatie il joaca imaginatia.
Atunci cand imaginatia este in criza, e clar ca si dorinta este in criza. Si atunci apare dorinta de nou! E simplu!
Zilele trecute am citit o replica interesanta - sinners takes it all! Oare?
Dupa parerea mea, cei care sustin asta sunt de partea instinctului, eu sunt de partea deciziei.
Tu ce alegi? Pe tine cine te traieste? Instinctul sau decizia?