"Culmea dispretului consta in a nu te osteni nici macar sa descoperi defectele celuilalt" - scrie Ortega y Gasset in "Studii despre iubire".
Si mai funny este atunci cand, desi nu te ostenesti, invoci nepotrivirea de caracter :))
Asta mi se pare ironia totala - sa nu vrei sa-l cunosti pe celalalt si apoi sa spui ca nu este bun.
Asta mi se pare dovada ultima de dispret.
Si totusi se intampla! Se intampla destul de des ca oamenii sa traiasca dupa proiectii si nu dupa realitate, se intampla frecvent ca oamenii sa se lase imbatati de anumite calitati care le iau ochii in perioada de extaz hormonal si apoi, cand descopera primul defect, sa o rupa la fuga.
Atunci cand traiesti dupa proiectii, ajungi sa spui - "nu mai esti cel/cea de care m-am indragostit".
Atunci cand crezi ca un om are doar calitati, primul defect te va speria atat de rau incat iti vei dori sa fugi cat mai departe.
Totul tine de modul in care ne raportam la relatii. Sigur, zona de betie hormonala ne poate intuneca judecata, insa, dupa parerea mea, cred ca ar fi bine sa vedem defectele celuilalt cat mai curand posibil.
Calitatile se vad rapid - de altfel, ele fac parte din jocul seductiei. Defectele nu apar imediat.
Asta este si motivul pentru care cred ca ar fi okay sa vedem mai intai ce defecte are celalalt si cum putem trai cu ele si apoi sa decidem daca putem sa mergem mai departe sau nu.
Este o abordare inversa, insa cred ca este sanatoasa.
Mai bine ii vezi defectele la inceput si apoi decizi daca e okay sa mergi mai departe; decat sa i le vezi mai tarziu, cand deja s-au instalat sentimente, anumite zone de atasament etc.
Un lucru este cert - sa nu-ti doresti sa-l cunosti pe celalalt si cu bune si cu rele... chiar mi se pare o mare dovada de dispret.
Pareri?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI