Multe costume, putini barbati!

Gentleman nu inseamna sa inveti cum sa porti niste haine sau sa ai o postura corecta.

Gentleman nu inseamna sa ai un discurs corporate impecabil.

Gentleman nu inseamna sa ocupi o pozitie de varf intr-o multi-nationala.

Gentleman inseamna in primul rand bun-simt elementar. Adica aia 7 ani de acasa, asa cum se spune in popor.

Sigur, atunci cand vorbim despre relatii, aia 7 ani de acasa nu te ajuta prea mult... chiar nu sunt suficienti.

Insa atunci cand vorbim despre interactiuni umane, educatia de acasa conteaza foarte mult.

Din pacate, nu intotdeauna un costum te face barbat. Iar azi am vazut un astfel de exemplu. In fata mea se afla un grup de doamne si domni - destul de tineri - care carau tot felul de bagaje (si ei si ele).

Primii doi mi-au atras atentia! El, un barbat la vreo 40 + (poate chiar 45) ducea o geanta de laptop. Mergea linistit si gesticula larg. Nu i-am vazut fata, insa din spate parea un barbat bine imbracat, care cunostea conduita de gestica corporatista.

Sigur si doamna de langa el ar fi gesticulat, numai ca nu putea! Motivul? Ea tragea doua trollere destul de mari si era evident ca nu se descurca foarte bine.

Cu toate acestea, domnul de langa ea nu avea nicio problema.

Habar nu am cine erau oamenii aia, nu cunosc contextul, insa va spun un lucru - nu exista scuze pentru un astfel de peisaj!

Nu poti sa pretinzi ca esti gentleman si sa lasi o femeie sa se chinuie cu doua bagaje mari. Indiferent de context! Chiar daca esti superiorul ei ierarhic.

Bunul simt nu are ierarhii! El este si basta!

Chiar daca femeia iti spune ca se descurca, datoria ta de barbat este sa ii spui - "nu exista negociere, de bagaje ma ocup eu". Altfel esti doar un purtator de pantaloni si atat!

Cam asa vad eu lucrurile. Sincer, m-a scos din sarite scena petrecuta in fata mea. Nu cred ca este un caz singular si nu cred ca se intampla doar in Romania.

Ba mai mult, am senzatia ca oamenii aia nici macar nu erau romani.

Una peste alta, un lucru este cert - bunul simt nu are granite; iar barbatii chiar trebuie sa fie gentlemani dintr-un motiv simplu - chiar nu exista argumente logice sa fii taran, la costum sau nu.

P.S.: Pentru cei care cred ca textul este o fabulatie, iata ce m-a scos din sarite in dimineata aceasta

taran1

Foto Credit: agapeher.com