"Toti avem ceva special, ceva care ne face sa fim unici" - spunea ieri un nene intr-un film motivational. Individul tinea in mana un trandafir!
El pleca de la premisa ca toti oamenii din lumea asta sunt buni si frumosi.
Fara sa fiu prapastios, va rog sa-mi dati voie sa-mi pastrez picioarele bine infipte in pamant si creierul bine ancorat in realitatea de zi cu zi si sa va spun ca baietii astia traiesc intr-o iluzie continua. Am spus iluzie ca sa nu spun minciuna!
Nu, nu toti oamenii din lume sunt frumosi si cu atat mai putin buni!
Iar aici nu ma refer la frumusetea fizica, ci la cea sufleteasca!
Ieri, in timp ce savuram berea ALE trimisa de echipa Bergenbier, m-a cuprins o stare destul de nasoala - mi-am dat seama ca ceea ce scriu si spun eu aici, pe blog, sau la evenimente, nu ajunge acolo unde ar trebui de fapt sa ajunga - in acele zone unde exista probleme care genereaza probleme si mai mari.
Pur si simplu am realizat ca la intalnirile pe care le organizez la Corks vin oameni misto, oameni deschisi, oameni care nu se feresc sa discute pe anumite teme considerate de multi tabu.
Fac pariu ca acelasi lucru se va intampla si duminica la seminarul pe care il voi sustine impreuna cu Alexandru Chermeleu la Timisoara.
Bine bine, dar ce facem cu ceilalti? Pur si simplu, pentru un moment, m-am gandit ce s-ar intampla daca m-as duce sa vorbesc despre iubire, despre bine sau despre echilibru in cuplu, intr-un sat... nu foarte departe de Bucuresti.
Intr-un sat unde, ca in mai toate satele - exista abuz domestic, violenta conjugala, copii batuti, violuri etc..
Nu imi spuneti ca generalizez! Chiar nu cred ca generalizez - satul romanesc este la pamant... din toate punctele de vedere!
Si ma gandeam - cum le-as spune oamenilor alora ca un cuplu nu inseamna pozitii de forta; ca iubirea inseamna bine; ca barbatul nu isi bate femeia; ca o relatie functionala inseamna apreciere, ca educatia copiilor se face cu iubire, nu cu pumni si picioare etc...
Sincer, m-a speriat aceasta idee! M-a speriat... pentru ca am realizat ca am aproape 0 sanse ca mesajele mele sa ajunga acolo. Si, din pacate, de acolo pornesc spre societate o gramada de tineri - tineri care au cunoscut abuzurile fizice si emotionale de mici; tineri care au vazut comportamente toxice inca din frageda pruncie si care, fara sa realizeze, vor avea tendinta sa le repete.
Oare oamenii pe care i-am amintit mai sus sunt buni si frumosi by default?
Eu cred ca nu! Sunt oameni care au o intreaga istorie a comportamentelor toxice! Practic, toxicitatea este realitatea lor. Da si ei au ceva care ii face sa fie speciali - rautatea (in foarte multe cazuri). Nu stau aici sa analizez conditiile sociale, saracia - financiara si morala etc...
Am dat acest exemplu tocmai pentru a va arata ca ceea ce spunea nenea ala in filmuletul pe care l-am vazut ieri este fals!
Din pacate, printre noi circula o sumedenie de oameni care au cunoscut abuzul - fie fizic, fie emotional. Sunt oameni care au rani adanci, rani nerezolvate, rani pe care le dau mai departe si altor persoane.
Poate va intrebati cum se raspandeste raul in lume - uite asa - prin mostenire si stafeta!
Haideti sa fim putin realisti si sa nu mai vedem lumea doar in roz! Nu e roz! In lumea asta, in jurul nostru, exista toate culorile posibile! De la alb si negru, la gri si verde...
Si, pentru fiecare paleta de culori exista oameni!
Asa cum exista trandafiri superbi, exista si scaieti. Scaieti care te inteapa, care ti se prind de haine si nu vor sa-ti dea drumul. Fix asa se intampla si cu comportamentele toxice - intra si nu mai vor sa iasa din tine.
Da, asa e, toti avem ceva special, ceva care ne face sa fim unici; insa asta nu inseamna ca acel ceva este neaparat ceva bun!
P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI