"Iubirea este o declarație de dependență" - este opinia filosofului olandez Jan Drost.
El crede că pentru a afla cine suntem cu adevărat, avem nevoie de ceilalți, depindem de ceilalți.
"Aș putea cu ușurință să spun că sunt bun sau că sunt un bun amant, însă aceste lucruri nu ar avea nicio valoare fără ceilalți" - spune Drost într-o conferință Ted.
Aici îi dau dreptate. Suntem ființe sociale și avem nevoie unii de ceilalți pentru a progresa și pentru a ne cunoaște.
De unde poți afla cel mai bine lucruri despre tine? Din oglindă?
Și oglinda îți poate oferi informații, însă imaginați-vă că trăiți într-o lume în care nu există ființe sociale, ci doar ființe. Acum încercați să vă priviți în oglindă: ce vedeți? O ființă și atât! 0 informație!
"Iubirea este o declarație de dependență" și se află în contradicție cu romantismul.
Iar Drost explică foarte interesant unde se despart cele două: "romantismul are nevoie de o persoană și de imaginația acesteia; iar iubirea are nevoie de două persoane. Iubirea înseamnă apropiere, romantismul înseamnă singurătate".
Îmi place tușa asta. Are sens. Un om se poate îndrăgosti de o altă persoană fără ca acea persoană să știe. El își poate imagina tot felul de scenarii, să scrie tot felul de povești imaginare. Oamenii au capacitatea asta.
Un om nu poate iubi o altă persoană fără știrea ei. Este imposibil. De ce? Pentru că iubirea necesită întotdeauna două persoane implicate. Iubirea necesită apropiere și feed-back.
Drost consideră că romanticii se află într-o continuă căutare a întregului și dă exemplul din Jerry Maguire cu 'you complete me' (tu mă completezi), o căutare ce poate căpăta tușe violente în anumite situații.
Din punctul lui de vedere, cel mai urât mix care poate exista în societatea actuală este cel format din romantism și consumerism. Astfel, consumerismul te învață că dacă cineva te-a dezamăgit, îl poți înlocui cu un 'produs' mai bun.
Și uite așa, din această îmbinare perversă, rezultă ceea ce Drost numește - "consumatorul romantic de pe piața iubirii", un mare dușman al ideii de relație.
Pentru acest consumator romantic, celălalt este un obiect ce poate fi (și chiar este) înlocuit oricând, ba chiar la primul impas.
De partea cealaltă, iubirea îți spune că o persoană nu poate fi înlocuită așa ușor și că iubirea înseamnă un lucru extrem de important - CĂ NU EȘTI SINGUR/Ă!
Aici intervine conflictul dintre 'independenta romanticilor' - care pun accent pe EU și dependența celor care iubesc - și care pun accent pe NOI!
Romanticii vor să întâlnească pe cineva care să îi dorească, fără să aibă nevoie de ei; iar cei care iubesc își doresc acel parteneriat care înseamnă și dorință, dar și grijă... reciproce.
Asta este și motivul pentru care există atât de mulți oameni care se plictisesc rapid și își schimbă partenerii ca pe șosete. Ei sunt în continua căutare a unui produs 'mai bun', 'mai performant'; ei sunt acei consumeristi romantici.
Aseară, în timpul discuției de la Corks, când prezentam inamicii relațiilor, Otravă mi-a spus sec: 'nimeni nu este interesat de relațiile okay!'
Așa e, știu că sună cinic, dar are dreptate. Funcționalul nu este interesant! Nu în lumea asta.
Funcționalul este neinteresant tocmai pentru că poate deveni un model menit să spargă dominația acestui consumerism romantic. Or fix asta sperie ... multă lume 🙂
Da, iubirea este o declarație de dependență și da, ca și Drost și eu mă declar dependent!
Voi?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: julianciderworks.com/