Bărbatul nu ar trebui să fie singur. Dacă alege singurătatea, atunci ar fi bine să-și asume consecințele.
Da, știu, unii îmi vor spune: 'păi zi-mi tu cu cine?' Sorry, încă nu am ajuns Hitch, deși mă gândesc serios că nu ar fi tocmai o idee rea.
Singurătatea bărbatului modern este o alegere, nu un dat!
Nimeni nu îl obligă să trăiască singur. Nici societatea, nici colegii, nici familia, nici măcar femeile.
Bărbatul nu e singur! Nici măcar atunci când alege asta. Chiar și atunci există persoane care îl doresc, doar că el le acceptă în viața lui doar pentru consum hormonal și atât.
De ce se întâmplă asta? Pentru că bărbatul își neagă cea mai importantă latură a sa. Nu, nu mă refer la imagine, nu mă refer la poziția socială sau la forma fizică.
Aici mă refer la EMOȚIONAL. Degeaba poartă "blazer, cămașă albă și pantaloni din bumbac"; degeaba etalează poftă de viață și lipsă de probleme (oare?), degeaba citește...
El va fi incomplet! Iar femeia îl simte imediat pe bărbatul cu cifrul emoțional blocat. Și îl folosește așa cum este - ca pe un accesoriu!
Iar bărbatul se plânge! Se plânge tocmai de propria condiție! Nu vi se pare interesant?
Da, poate că la ușa femeilor frumoase este coadă mare! Nu știu, la ușa femeilor la care am bătut eu nu am văzut aglomerație. Vedeți? Depinde la ce fel de frumusețe ne raportăm.
Un lucru este cert, singurătatea bărbatului modern este auto-impusă!
Mai ales prin modul în care se raportează la vremurile actuale.
E cam nasol să spui că nu accepți ideea de cuplu în care bărbatul împarte cheltuielile cu femeia. Sau că femeia trebuie să meargă la muncă. Păi, ce să zic? Nu cunosc prea multe femei care vor să stea acasă. Unde e independența pe care și-o doresc?
În plus, bărbatul care îmbracă în continuare haina de unic furnizor de resurse în cuplu va avea întotdeauna un cuvânt în plus față de femeia care stă la primire. Or tocmai genul ăsta de abordare îi generează singurătatea. Femeia modernă nu mai are chef să depindă!!!
Asta ar trebui să înțelegem noi, bărbații.
Pornind de la această idee, însăși construcția cuplului se schimbă.
Da, e adevărat că sistemul de muncă ne dezbracă de timp și că ajungem să stăm din ce în ce mai puțin împreună însă, în iubire nu este important numărul de ore petrecute împreună, ci calitatea momentelor.
Singurătatea bărbatului este auto-impusă. Și prin necunoașterea nevoilor EI! El stă, privește din perspectiva lui, cumva dă verdicte, însă nu ia în calcul și perspectiva ei, nevoile ei.
Or dacă ne gândim că principala nevoie a femeii este cea de stabilitate emoțională - adică fix ceea ce bărbatul modern nu poate (sau nu vrea) să ofere - atunci cum vrei ca tabloul general să arate altfel?
În lumea modernă, oamenii - și bărbati și femei - aleg să fie singuri pentru că refuză să-l cunoască pe celălalt. Răman prizonierii unor tipare de gen complet depăsite.
Bărbatul care alege să trăiască singur se usucă pe dinăuntru. Bărbatul care alege să cunoască, crește, înflorește. Iar asta nu are legătură cu banii, ci cu dorința de a înțelege vremurile actuale.
Eu nu mă duc singur acasă! Este tot o alegere.
Am avut perioade de singurătate, dar nu mi-au plăcut!
Și nu, chiar nu cred că fericirea este conditionată de haine, statut sau alte chestiuni mai degrabă materiale, insă știu sigur că este alimentată de înțelegere.
Bărbatul este singur pentru că vrea asta, nu pentru că altfel nu se poate!
Valabil și în cazul femeilor!
Voi ce credeți?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: elephantjournal.com