Libidinosul de Litoral

Prima rază de soare ivită la malul Mării Negre l-a readus în prim-plan pe libidinosul de Litoral.

Potretul lui nu este greu de creionat. Pe scurt, poți să-i spui gherțoiul elegant.

Da, este acel bărbat 'alfa' după care bălesc toate muierile care nu înțeleg ce-i ăla bărbat și care, după ce l-au primit între coapsele lor fierbinți, se plâng pe net că au fost futute de (încă) un porc.
Pe 1 mai am fost la mare cu cei de la Aperol. Și l-am văzut, l-am văzut pe libidinos în toată splendoarea lui.

Este înalt, are în jur de 50 de ani (plus minus 5-6 ani), fața lui poartă urmele tratamentelor faciale (la vârsta aia nu ai cum să ai un ten fără cusur), este îmbrăcat smart casual - fie cu cămașă, jeans-i și pantofi; fie cu cămașă, sacou, jeans-i și pantofi; ce să mai... are prezență.

Călcătura lui produce fisuri în plăcile tectonice (altfel nu ar fi important), iar cătătura (privirea) lui îngheață orice urmă de îndoială - omul chiar (crede că) are coaie. Se poartă cel puțin ca un CEO de pe WallStreet.

În general, libidinosul de Litoral - ăștia pe care i-am văzut eu erau străini - caută masa cu cea mai bună vizibilitate. Adică se pun fix pe latura de unde pot vedea toată terasa.

Ei se hrănesc cu vin și buci! În sensul că își cumpără un Leat 6500 Chardonnay 2013 (225 de lei în locația respectivă/ adică aproape dublu față de locurile de fițe din București) și, în rest, suge din priviri toate femeile de pe terasă, indiferent de vârstă, înălțime, culoare, forme.

Le ia pe toate la rând. Nimeni nu scapă!!!

Iar dacă la masă se nimeresc doi libidinoși, atunci să vezi show grotesc.

Arată cu degetul spre o anumită domniță, comentează între ei și râd puternic, își umflă pieptul ca niște cocoși în plin ritual de împerechere; strănută violent, trezindu-l din somn și pe bătrânul Poseidon; după care râd violent de 'gluma' pe care au făcut-o.

Libidinoșii ăștia sunt atât de nefutuți, încât și-ar băga-o și într-o gaură din canapeaua pe care stau. Dacă vezi în ce hal li se scurg ochii după femei, te apucă brusc un chef nebun de vomat. Penibil de-a dreptul.

Partea funny știți care e? Că, cel puțin ăștia despre care vă scriu acum, au plecat cu coada-ntre picioare. Bag de seamă că au luat-o spre Mamaia Nord, acolo unde e floarea cea vestită a pocnitorilor dornice de valorizare (nu aveți idee ce a ajuns să însemne o brățară la LOFT).

Sau, în cazul cel mai nefericit - deși nu cred că i-ar deranja prea tare - au sfârșit în vreo parcare, dând o muie vreunei proletare sexuale.

Cam ăsta este libidinosul de Litoral, doamnelor și domnilor. Îl vezi peste tot - în club, pe plajă, la terasă etc; iar unicul lui scop este să fută ceva. În rest, este departe de a putea fi numit bărbat.

De fapt, el este doar un mârlan cu puțin polish, așa cum sunt și domnițele care pun botul...