Copiii sunt obezi din cauza noastră, a părinților! Noi îi îmbuibăm cu mâncare. Noi băgăm în ei ca în niște pubele, noi le cultivăm comportamente alimentare nesănătoase.
Nu producătorii de dulciuri, nu McDonald's, nu KFC sau alte branduri de pe piață.
Știu că unii o să sară ca arși, însă copiii încep haosul încă din primul an de viață.
Acolo nu există nici Mc, nici KFC, nici Cola; ci părinți și bunici care fac o sărbătoare din colaceii de pe piciorușele copiilor.
Unii încă mai cred că acei colacei sunt un baromentru al sănătății copiilor.
Ei bine, pentru a vedea cum ajung copiii obezi, am vorbit cu Dr Alina Stoica.
Ea mi-a explicat cam care ar fi etapele, așa ca vi le prezint pe rând:
1. Primul an de viață
"Este o modă a părinților și bonelor de a-i hrăni și de a se bucura de colaceii de pe piciorușe încă din primii ani de viață. Atunci apare și teama de a nu rămâne copilul nemâncat. Problemele alimentare apar din momentul diversificării, pentru că cei mici sunt îndopați, nu hrăniți. Deși compoziția alimentelor pentru copii este suficientă, părinții sau bunicii vin cu completări de unt, ulei, pâine etc...
Și astfel, copiii ajung să mănânce 3-4 felii de pâine încât din primele etape de viață. În plus, atunci când apar dinții, părinții le oferă tot felul de biscuiți și covrigei care numai bine nu le fac. În aceste etape se mănâncă foarte multe făinoase și kilogramele în plus apar în mod firesc. Suprapoderabilitatea copiilor nu este conștientizată, ci se vede ca o normalitate. Așa am ajuns să avem copii de 70 sau 100 de kilograme la clasa a 7-a".
2. Creșa și grădinița
"La creșe și grădinițe, accentul este pus pe cantitate, nu pe calitate. Tot în perioada asta apare și teama copilului de a nu lăsa mâncare în farfurie. Ea îi este transmisă de părinți și este purtată toată viața, fiind asociată cu sentimentul de abandon. El trebuie să mănânce tot din farfurie pentru a nu se supăra cineva. El crede că dacă nu mănâncă tot, nu va mai fi iubit. Atunci, din ideea de a-și mulțumi adultul, copilul mănâncă tot. Este un comportament alimentar greșit, care va rămâne prezent toată viața. Am întâlnit și adulți care procedează așa.
La grădiniță rar se întâmplă să găsim un meniu echilibrat din punct de vedere nutrițional. În general se urmărește numărul de calorii și se face un mare abuz de produse rafinate bazate pe făină și zahăr".
3. Mâncare vs dulciuri
"Cam în perioada asta par și dulciurile, în general, ca o condiționare a mesei principale. <Dacă mănânci fructe sau supă; îți dau ciocolată sau biscuiți>. Așa se antrenează un comportament alimentar greșit. Sunt copii care mănâncă dulce după fiecare masă deși, în mod normal, ar trebui să mănânce dulce de două ori pe săptămână. Alții, practic, înlocuiesc mesele cu dulciuri".
4. Lipsa de iubire
"O altă zonă sensibilă este cea a derapajelor alimentare provocate de lipsa de iubire a părinților. Neprimind suficientă afecțiune din partea părinților, copiii se refugiază în dulciuri.
Aici apar cele mai multe probleme de greutate. Când am făcut o cercetare pe copii supraponderali, am observat că marea lor dezamăgire era în plan emoțional. Toți trăiau o stare de negativitate fantastică. Pentru cei mai mulți dintre ei, viața era asociată doar cu sentimente negative, cu durere și tristețe. Vorbesc despre copii de 10-12 ani. Pentru ei, stilul de viață nu avea componente pozitive. Ei fugeau imediat în fast food sau cofetarii. Este doar un start către viciile pe care nu le mai pot controla mai târziu - alcool, droguri, fumat etc.
Toți erau conștienți de starea lor. Am întâlnit copii care îmi spuneau că nu au voie în jumătatea de casă a mamei; alții nu aveau voie să își întâmpine tatăl, când venea de la muncă. Ei echilibrează prin mâncare lipsa de afecțiune a părinților".
5. Bunicile
"Pentru ele, greutatea rămâne un barometru al stării de sănătate. Este evident o abordare greșită, pentru că acei nepotei ajung să nu poată să-și lege șireturile. Când încep să slăbească, acești copii sunt fericiți, pentru că realizează că nu vor mai fi ținta celorlalți copii.
Obiceiurile alimentare corecte se învață acasă. Familia este responsabilă de acest aspect, nu societatea. Dacă nu au ce vedea acasă, e clar că anturajul își va pune amprenta asupra comportamentului alimentar al copiilor".
Iată doar câțiva factori care duc la situația în care ne aflăm. Da, copiii sunt obezi din cauza noastră, nu din cauza produselor alimentare.
Foto Credit: gawker.com/