Iubirea nu este competitivă și nici nu necesită vreun IQ de geniu. Ea are nevoie de sănătate interioară, de echilibru exterior, de un dram de comunicare, de o lingură de mister și de o flacără de care trebuie să avem grijă.
Dacă se stinge flacără aia, lucrurile se complică și se pot dărâma rapid.
Iubirea nu este o competiție a inteligenței, ci un dans al trăirilor.
Un dans în doi! Un dans ce nu cere neapărat un lider, ci o echipă!
Nu înțeleg de ce unii se încăpățânează să intre în relații pentru a-și arăta mușchii minții.
La ce îi ajută? La ce te ajută IQ-ul, dacă emoțional îl distrugi pe celălalt?
Ce vrei să obții cu asta? Supunere?
Ce fel de iubire mai e aia?
IQ-ul este bun atunci când ieși din casă, când pătrunzi în societate! El îți guvernează viața socială, el te ajută să ajungi la un anumit nivel, te ajută să produci.
Acasă însă, acest IQ trebuie să-și ia pauză. Acasă intervine un alt tip de inteligență - cea emoțională. Acolo intervin alte sarcini, cele ce țin de simțire, de conviețuire, de respect în doi!
Acolo e nevoie de un leadership al trăirilor, care este diferit de cel al sarcinilor de serviciu.
Din păcate, atunci când folosești termenul 'inteligență', oamenii se raportează automat la IQ. Cineva, o doamnă, chiar îmi creiona portretul unui bărbat inteligent - știe câteva limbi străine, are o funcție de conducere, are bani, are casă și este dorit de toate femeile!
Emoțional? 0! Nimic în descriere! Doar e bărbat, nu?
Întrebarea mea, după ce am văzut acea descriere, a fost simplă-dar el pe cine dorește?
Pauză la răspuns!
Iubirea nu este o competiție între două persoane, ci un dans! Nu este încrâncenare, ci bucurie; nu este umilință, ci înălțare; nu este supunere, ci sprijin reciproc.
Iubirea nu are nicio legătură cu competiția! Ce sens ar avea să concurezi cu cel/cea de lângă tine? Pentru ce ai face o asemenea prostie? Care ar fi scopul?
Apropo de scop, aseară am avut ocazia să cunosc o doamnă care activează în comunicare. La un moment dat, ea a spus așa - 'eu chiar cred că o relație poate funcționa toată viața!' Ea fiind de 20 de ani în relație cu partenerul ei.
Știți ce am întrebat-o? 'Aveți un scop comun?'
Răspunsul era de așteptat - DA!
Din momentul ăla nu am mai avut nevoie de detalii. Era clar că femeia știe despre ce vorbește.
Iubirea are nevoie de acel scop comun! Dacă o 'hrănești' cu conflicte, ea va obosi la un moment dat și va striga - stop!
Oricât de competitivi ne obligă societatea să fim, iubirea are nevoie de armonie, de dans, de bucurie.
Or bucuria nu va însemna niciodată o femeie fericită și un bărbat nefericit sau invers; ci două persoane fericite.
De asta e iubirea atât de frumoasă, pentru că înseamnă dans, nu război!
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: birminghamhippodrome.com/