O prietena mi-a spus ca la un moment dat, in timpul unei intalniri, un domn a intrebat-o - Tu ce probleme ai?
Pentru multi, intrebarea asta poate ghilotina orice intentie viitoare, poate fi ca o plimbare catre esafodul pasiunii.
Mie mi se pare o intrebare fireasca atunci cand doi oameni vor sa incerce si altceva decat un simplu schimb de lichide si energie.
Dupa parerea mea, cele mai multe relatii isi pun bazele pe minciuni crancene. Barbatii se tem sa nu fie luati de prosti, iar femeile se tem sa nu primeasca eterna stampila - "CURVA"!
Majoritatea relatiilor incep si se dezvolta pe frica si nu pe dorinta de a construi ceva cu adevarat.
Din cauza fricii, ajungem sa ne ascundem, sa ii mintim pe ceilalti (pe noi ne-am obisnuit sa ne mintim cu pasiune) si speram ca nu cumva sa se apropie de camara in care avem ascunse acele "secrete" care ne mistuiesc constiinta; acele cadavre care nu trebuie sa iasa niciodata la suprafata. Ce dragut! Cata naivitate!
Culmea e ca acele cadavre ies intotdeauna la suprafata, de cele mai multe ori fix in momentul in care unul dintre cei doi parteneri este indragostit pana peste urechi.
Atunci, el incepe sa vada o alta persoana, incepe sa intre in contact cu lucruri pe care nici nu le banuia, se bulverseaza, iar socurile vin peste el in rafale. Brusc, el se transforma intr-un sparring partener, devine baiatul ala plin de vanatai, baiatul care nu are niciun merit in castigarea centurii de campion.
Sunt curios cum ar arata doi oameni care si-ar spune in fata totul de la bun inceput, ceva de genul:
El: Tu ce probleme ai?
Ea: M-au ranit o gramada de nesimtiti si caut unul pe care sa-l distrug!
In realitate, dialogul se desfasoara cam asa:
El: Tu ce probleme ai?
Ea: Eu? Niciuna! Ti se pare ca as avea probleme? Sunt bine draga, am vazut multe la viata mea si nu ma mai doboara nimic. Sigur, in adancul meu, imi doresc sa traiesc o iubire totala, implinita, dar na... aproape ca nu mai cred ca e posibil.
Va rog sa-mi dati voie sa va spun, oricat de cinic ar suna - deznodamantul e acelasi!
Nu mi se pare nimic aiurea sa dai cartile pe fata de la bun inceput. Mi se pare un act de curaj (normalitate), de respect fata de celalalt. Ii arati ca esti dispus sa construiesti ceva serios.
Chiar nu inghit "descoperirile", asa cum nu inteleg de ce trebuie sa lupti pentru o femeie. Dar ce, e o reduta?
Ce-i prostia asta? "Trebuie sa lupti ca sa ma cuceresti"? Bine pa!
Ne mintim, ne mintim crancen si pretindem in schimb iubire neconditionata, compasiune, acceptare, intelegere. Nu e tare?
Cunosc oameni casatoriti care nu-si cunosc fetishurile, am intalnit femei care erau timorate sexual si dupa 6 luni de relatie; am cunoscut o gramada de fosti care au stat langa mine pe perna; am inghitit la vrajeli de am ajuns sa am reflux gastroesofagian; am fost calcat pe gat de toate tipurile de platforma (o da, femeile adora pantofii)...
Duduie, chiar crezi ca am ajuns la 37 de ani legat la ochi?
Nu inteleg de ce trebuie sa ne mintim? Nu inteleg de ce trebuie sa spui "te iubesc" daca nu simti asta?
De ce spui "te iubesc" iar comportamentul tau este exact pe dos? La ce e buna minciuna asta? De ce nu-ti cureti camara?
Ai facut nasoale? Hai ca esti simpatica, stai sa vezi ce nasoale am facut eu.
Dar vezi, spre deosebire de tine, eu sunt dispus sa le pun pe masa inca din prima clipa. Prefer sa construim ceva frumos si curat decat sa ne transformam in exploratori de uratenie si "secrete".
Asa ca draga mea, daca ai chef sa construim ceva, vreau sa-ti vad cartile pe masa. Daca vrei doar fun, atunci jos dantela!
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI