Ieri, la orele după-amiezii, în timp ce zappam, am ajuns la un post de știri unde am văzut o scenă desprins parcă dintr-un film: o femeie stătea în genunchi și urla din toate balamalele plămânilor - 'criminalilor!'
Lângă ea erau vreo 3 sau 4 polițiști care încercau să-i pună cătușe.
Lume ca la urs, vociferând, că doar așa îi stă bine românului - să comenteze fără să întrebe ce s-a întâmplat. Tablou complet de circ!
Pac, legătura în platou și, primul cuvânt al prezentoarei- abuz!
Ce se întâmplase de fapt? O duduie-nu mi-am dat seama cam ce vârstă avea, deși părea trecută de prima tinerețe; trecuse pe roșu!
Da, nu vă frecati la ochi.
Femeia a trecut pe roșu și organele au oprit-o! Nu dați ochii peste cap-chiar au voie 🙂
Ei bine, dialogul nu s-a purtat așa:
-Bună ziua, vă rugăm să ne prezentați actele!
-Da, sigur, mă iertați, cred că am greșit. Îmi cer scuze.
Într-un asemenea caz, civilizat de altfel, s-ar fi aplicat amenda și aia e.
Or aici nu s-a întâmplat așa, ci s-a dus în jelatanie! 'Aoleeeeu, mă abuzează organele, criminalii etc..'
Ce înseamnă asta? Gândire de infractor! Serios! Așa fac infractorii-apelează la emoționalul colectiv pentru că știu că oamenii sunt ușor influențabili, adică, cu scuzele de rigoare, cam proști.
Asta a făcut (sau a încercat să facă) femeia!
Ce au făcut polițiștii? Și-au făcut treaba-i-au pus cătușele și au dus-o la secție pentru identificare!
De ce? Pentru că femeia a refuzat să se identifice
Ce avem aici? Un caz de abuz? Nu! Se numește aplicarea legii! Or, din câte vedem, românii au o problemă cu asta. De aia pactizează atât de ușor cu infractorii, de aia votează condamnați etc...
Din păcate, noi, românii, suntem atât de obișnuiți cu abuzul, încât vedem abuz chiar și atunci când nu e.
E greu cu mentalul românesc. Pe de-o parte, ne dorim ordine și disciplină, pe de alta, lăcrimăm și sărim ca arși de fiecare dată când vedem o scenă ca cea descrisă mai sus.
Trist, foarte trist și mi-e teamă că lucrurile astea nu se vor schimba prea curând.