În week-end am fost la Summer Well. A fost primul meu contact cu acest festival despre care auzisem multe la edițiile anterioare.
Acum, la rece, pot spune că nu m-a dat pe spate.
Sincer, iar aici nu cred că sunt singurul care o spune, line-up-ul din acest an a fost subțire rău.
Publicul, extrem de cald, a avut însă grijă să mascheze cu generozitate niște prestații, pe alocuri, complet lipsite de implicare.
Din capul locului, aș spune că am înțeles de ce la edițiile trecute bloggerii scriau doar despre zonele de entertainment - cum ar fi cortul Orange (și anul ăsta plin de atracții); zona de food, etc.
Am văzut foarte mulți oameni care erau la Summer Well nu pentru muzică, ci pentru aceste mici activări/gifuri/selfies/imagine.
De altfel, la ce line-up a fost, aș spune că Summer Well este mai degrabă un fest de entertainement, cu ceva muzică, nicidecum un festival muzical... cu ceva entertainment. Din păcate!
Atmosfera, în schimb, mi-a plăcut. Câmpenească, cu un miros puternic de iarbă (nu vă gândiți la prostii) și lume relaxată.
Scena a fost cea care a dezamăgit rău de tot. Cel puțin în prima zi.
Nu știu cum au prestat primele trupe - doar am auzit ceva vag, însă i-am văzut pe The Neighbourhood și pe Hurts.
La The Neighbourhood am avut senzația, vorba lui Cabral, că am asistat la o repetiție cu public, repetiție la care artiștii erau chiauni bine și nu prea aveau chef să cânte.
Vocalul avea niște oscilații bizare pe voce - trecând peste efectele evidente -, ba pe alocuri chiar dispărea (vocea) complet din peisaj. La un moment dat chiar am întrebat pe cineva: ăștia chiar așa cântă? Omul a ridicat din umeri!
Să nu mă înțelegeți greșit - piesele sună excelent pe YouTube, însă live-ul m-a lăsat fără grai. Publicul a fost însă de nota 10!
Au urmat Hurts!
0 implicare din partea solistului. Fără chef. Din nou! Backingul a salvat un live extrem de anost. Backingul și publicul. El, vocalul, nu a reușit mare lucru. Iar faza cu trandafirii aruncați în public a fost lame rău de tot. Zici că era într-o cârciumă din Eforie printre sindicaliștii aflați în concediu...
Iată că prima zi s-a încheiat doar cu aromele de la Norma și Divan și niște prestații muzicale jenante.
A doua zi lucrurile s-au mai schimbat puțin. După Blossoms - o trupă ce parcă presta la un bal de boboci din '95, au urmat Milky Chance.
Cred că a fost trupa care mi-a plăcut cel mai mult. Mișto atmosfera, mișto timbrul vocal al solistului, okay energie... public, din nou, de nota 10!
Au urmat Years & Years - un soi de melanj de Justin Bieber și Justin Timberlake, doar că british. Jur că, la un moment dat, am căutat un "shelter"...
Dacă ai peste 25 de ani... nu ai cum să asculți prea mult. E imposibil!
Eu am rezistat aproape tot actul, de curiozitate. Și atât!
Ei bine, seara și festivalul au fost încheiate de The Chemical Brothers. A fost singurul act care a avut clasă de festival mare. Visuals mișto, vibe mișto... deh, noi, ăștia, ajungi la 40 de ani, așteptam asta după toate lălăielile din cele două zile.
Una peste alta, aș spune că Summer Well a fost o experiență interesantă, dar săracă din punct de vedere muzical, o experiență și cu plusuri și cu minusuri.
Și totuși, când mă gândesc că e cam singurul festival rămas în București (Buftea), îmi vine să îmi dau pumni în cap.
I-aș felicita totuși pe organizatori pentru locație - chiar dacă nu văd unde ar putea să mai crească festivalul - dar le-aș da o bilă neagră pentru treaba cu biletele. Mi se pare de porc să nu vinzi bilete pentru o zi!
Apropo, RATB s-a mișcat excelent cu autobuzele. Deci se poate...
Foto Credit: Summer Well