Tu din ce tip de cuplu faci parte?

Nu toate cuplurile arată la fel. Aș îndrăzni să spun chiar că dacă analizezi cuplurile aflate la o masă, ai mari șanse să nu găsești două asemănătoare.

Unii se țin în brațe, se mângâie, se privesc în ochi și discută cu calm; alții nu se ating și, atunci când comunică, o fac pe ton ridicat; alții nu numai că o fac pe ton ridicat, însă dau și vina unii pe ceilalți; alții par din alt film, par că nu au ce caută împreună, atât de reci sunt... etc.

Dacă stai și analizezi cuplurile, vei vedea un univers extrem de interesant.
Sigur, nu mulți sunt cei care au timp și răbdare pentru acest gen de analiză, însă atunci când o faci, jocul devine foarte interesant, chiar incitant aș spune.

Marea greșeală pe care o fac cei mai mulți oameni este că au senzația că toate relațiile sunt la fel, că toți trăim același lucru: aceeași flamă de început, aceeași perioadă de tranziție, plictisul și scandalul de final.

Ei bine... nu! Chiar nu se întâmplă așa. Ar fi simplu să fie așa. S-ar declara: 'așa arată relațiile' și cineva ne-ar îndemna să nu mai intrăm în ele 🙂

Mai devreme am văzut un articol pe blogul Institutului Gottman. Este un articol ce promovează cartea "Principia amoris - the new science of love", lansată de reputatul cercetătorul al vieții de cuplu - John Gottman.

Articolul este semnat de Michael Fulwiler și prezinte cele 5 tipuri de cupluri pe care Gottman le-a descoperit de-a lungul celor 40 de ani de cercetări.

Mi se pare fundamental să cunoaștem aceste cupluri.

Ele sunt: cei care evită conflictele, cei care caută validare, cuplurile volatile, ostilii și ostilii detașați.

Dintre cele 5 tipuri de cupluri, doar primele 3 se înscriu în zona cuplurilor fericite, chiar dacă și acolo există zone reci; celalalte două fiind trecute în zona cuplurilor nefericite.

Vă rog să-mi permiteți să vi le prezint:

1. Cuplurile care evită conflictele
- Își cultivă cu mare atenție zonele comune de interes și minimizează pe cât posibil riscurile.
- evită conflictele, dar și ce au nevoie de la celălalt.
- consideră că relația lor este fericită.
- există un echilibru între independență și interdependență.
- sunt oameni care, pe lângă zonele comune, au interese separate.
- nu sunt foarte expresivi din punct de vedere emoțional.
- interacțiunea lor este bunicică.
- mențin raportul pozitiv-negativ de 5-1.

2. Cuplurile volatile
- sunt intense din punct de vedere emoțional.
- în situațiile conflictuale, ei încep imediat munca de convingere a celuilalt.
- dezbaterile lor sunt caracterizare de amuzament și umor.
- le place să dezbată, ba chiar să se certe, însă nu se insultă niciodată.
- nu ezită să-și exprime stările negative, inclusiv furia și nesiguranța, dar nu dau vina pe celălalt.
- respectă conectarea și onestitatea comunicării lor.
- mențin raportul pozitiv-negativ la 5-1.

3. Cuplurile care caută validare
- interacțiunea lor este ușoară și calmă.
- sunt expresivi, însă par reci uneori.
- în multe privințe par a se situa între primele două categorii.
- se susțin reciproc și își înțeleg punctele de vedere.
- empatizeaza fără probleme.
- își confruntă diferențele, însă doar în anumite puncte.
- pot atinge și zona războaielor de putere, însă se calmează înainte să ajungă acolo.
- mențin rata de 5-1.

4. Cuplurile ostile
- se aseamănă cu cei care caută validare, însă au un nivel ridicat de defensivă.
- în general, soțul este validatorul, iar soția cea care evită conflictul.
- există multă critică în relația lor, ceva de genul: 'tu întotdeauna..." sau "tu niciodată".
- pe timpul conflictelor, fiecare își apără punctul de vedere, fără să fie dispus să îl înțeleagă pe celălalt.
- nu se sprijină reciproc.
- toți inamicii relațiilor sunt prezenți în construcția cuplului lor.
- sunt cei care rămân în căsnicie/ relație, chiar dacă este nefericită.

5. Ostilii detașați
- sunt ca două armate aflate în război.
- se atacă reciproc de câte ori au ocazia.
- totuși, par detașați din punct de vedere emoțional.
- nimeni nu îi permite ceiluilalt să se retragă din conflict.
- ajung la divorț.
- motivul? Nu reușesc să-și regleze nivelul de negativitate.

Cam așa caracterizează cei de la Gottman Institute cele 5 tipuri de cupluri.

Tu din care categorie faci parte?

Foto Credit: wholeparent.com/