'În loc să suferi, nu mai bine te gândești cum ar trebui să fie următorul tău iubit? Ești tânără, ai toată viața în față. Ia încearcă exercițiul asta', i-am spus recent unei tinere de vreo 20 de anișori, care tocmai s-a trezit cu stima de sine pe jos după o despărțire.
'As vrea să fie fix ca el', mi-a spus ea sfioasă.
Mai că mi s-a rupt sufletul. Un răspuns cât se poate de firesc. La vârsta aia, nu concepi o altă variantă, mai ales dacă ai ieșit din prima relație cât de cât serioasă. Normal că vrei că următorul să fie 'ca el'.
Ce înseamnă 'ca el'? Un tipar pe care îl cunoști! Un tipar care îți este confortabil.
- Cum așa? Păi nu el te-a adus în starea asta. Mă rog, vorba vine! Tu te-ai adus, dar na... dacă tot vorbim despre relația ta destrămată, ce vedem acum? Tu stai, plângi, zaci și iei pastile -apropo, încearcă să renunți la ele, ești mult prea tânără ca să devii legumă; iar el e cu alta! Merită? Pentru ce suferi tu, de fapt? Pentru că este el cu alta? Bucură-te! Înseamnă că nu avea niciun motiv să fie cu tine. Iată deci că nu ai de ce să suferi.
Copila mă urmărea cu ochii mari. Din când în când pupilele i se dilatau. Parca descoperea ceva nou. Sincer, îmi venea să fiu nițel mai dur. Pe bune, fata e frumoasă, nu e proastă, ci doar ușor naivă, deh, e tânără... deci are o infinitate de oportunități în față.
- Da, dar... A îngânat ea.
- Dar... ce? A fost o relație. Mai vin și altele. Unde te grăbești? Doar nu te-ai tâmpit să îți dorești măritiș la vârsta asta? Trăiește, bucură-te de viață, încearcă să te cunoști, să vezi ce îți dorești, ce vrei să faci cu viața ta. Fă-ți liste. Analizează-te temeinic. Abia după aia încearcă să afli ce fel de băiat vrei în viața ta și mai ales - iar asta e cel mai important - pentru ce?
Sunt două întrebări fundamentale: ce fel de băiat îți dorești în viață și care este scopul? Ai 20 de ani! Nu te gândi încă la valori de finalitate. Nu te închide momentan în ideea de căsnicie, nu lua încă în calcul copiii. E timp pentru toate. Trăiește! Cunoaște! Cunoaște-te! Altfel vei avea dezamăgiri uriașe peste 10-12 ani. Te vei trezi că viața a trecut peste tine, că nu ai apucat să guști mai nimic din aromele ei și vei regreta, încercând poate să repari ceea ce ai pierdut. Am zeci de exemple de acest gen. Numai că anii ăștia nu se mai întorc.
Bucuria și tristețea sunt setări mentale. Tu alegi ce vrei. Vrei să stai în pat? Să-ți plângi de milă? Să suferi? În timp ce EL e cu alta și se bucură de viață? Okay! Fă-o! Bagă pastile în tine și transformă-te într-o legumă. Privește-te în oglindă. Și pune-ți următoarea întrebare: cum erai atunci când te-ai combinat cu el și cum ești acum? Suferința ți se vede pe față. Toată lumea o vede. Dar asta nu te ajută cu nimic. Nimeni nu te va scoate din starea asta. Doar tu poți să ieși de acolo. Vrei să fii fericită, să radiezi, să te bucuri de tinerețea și de frumusețea ta, fă-o! Fără regrete și fără rețineri! Este viața ta și tu ești stăpână deplină! Gândește-te! Ia o decizie! Ai suferit destul. Nu crezi că e cazul să mai și trăiești?
M-a privit cu ochii mari. Era clar că în mintea ei zburdau o groază de întrebări. O zi mai târziu, când am reîntâlnit-o, începuse să zâmbească, să mănânce, a cerut și un pahar cu vin. Ochii ei erau ceva mai jucăuși. I-am luat capul în mâini și i-am spus atât: Gadeste-te la ceea ce am vorbit!
Mi-a zâmbit și a plecat. Acum aștept să văd dacă ceea ce am sădit în mintea ei va da roade.
Vedeți, toți avem tentația să facem greșeala asta după o despărțire. Toți avem tentația de a ne victimiza, de a ne auto-distruge. Sigur, suferința este firească. Până la un punct! Atunci când ajungi să nu mai dormi, să nu mai mănânci, să ți se citească nefericirea pe față, e momentul să spui stop!
Mulți vor spune că nu pot! Eu îi voi întreba: ați încercat măcar? E ușor să spui 'nu pot'! De cele mai multe ori înseamnă 'nu vreau'. Și nu vrem! Ne place acolo... în jelătania aia. Abia când conștientizăm inutilitatea ei, începem să ne dorim să ieșim de acolo. Pentru unii este târziu și nu vor ieși fără ajutor. Alții rămân cu sechele pe viață.
De ce se întâmplă asta? Pentru că refuzăm să înțelegem un lucru elementar: suntem niște mașinării care se pot programa să fie fericite!
De noi depinde! Însă pentru a și reuși acest lucru, trebuie să ne cunoaștem foarte bine, dar mai ales să renunțăm la ideea de vină. De acolo pornesc toate. Noi, cei care am trecut deja prin viață, reușim mai ușor să trecem peste despărțiri, însă cei tineri, virgini în ale suferinței, le iau direct pe sufletul gol. Iar efectele pot fi nasoale rău de tot. De acolo trebuie să începem educația mentală - de la tinerii de 16-20 de ani.
De acolo trebuie să începem reconstrucția. Iar un prim pas poate fi ștergerea presiunii iubirii veșnice. Este cea mai mare otravă ce poate fi sădită în viața unui copil. Să îi spui că este obligat să găsească iubirea veșnică. Vă dați seama ce se întâmplă în sufletul lui la o banală despărțire? Se distruge totul! Trebuie să îi învățăm să-și scoată din cap tâmpenia asta. Un om poate iubi de mai multe ori în viață, se poate bucura de mai multe experiențe în viață - de câte experiențe poftește - fără să fie nevoit să se considere vinovat că nu a atins acea iubire veșnică sau că nu s-a căsătorit sau că nu a făcut copii.
În momentul în care vom reuși să modificăm tiparele ce pun presiune asupra mentalului tinerilor, nu vom mai avea atâtea cazuri de depresie. În momentul în care tinerii vor învăța că o despărțire nu este o tragedie, ci o oportunitate de a cunoaște și de a gusta noi aventuri ale vieții, lucrurile se vor schimba radical.
Noi, cei care am ajuns la 40 de ani, nu am cunoscut toate aceste lucruri. Nu ni le-a spus nimeni. Și am ajuns aici cu sufletele franjuri. Însă este datoria noastră să facem orice pentru ca generațiile ce vin să nu pățească același lucru.
Suntem diferiți, e adevărat, însă ne leagă un lucru extrem de important - dorința de a fi fericiți! Asta nu are granițe, culoare, orientare sexuală sau religioasă. Este universală!
Foto Credit: favim.com/