Comunicarea nu este cel mai important lucru într-o relație

Comunicarea nu este cel mai important lucru într-o relație. Poate părea ciudat, însă are sens.

Sigur, în orice fel de relație este important să comunici, însă nu și suficient. Depinde foarte mult și cum o faci. Or aici intervine un aspect ce are un nivel superior de importanță în orice relație pe termen lung.
Aici intervine RESPECTUL!

Nu vi se pare că ștacheta se ridică automat atunci când în ecuația vieții apare respectul?

Mark Manson - autor și blogger - a făcut un sondaj pe blogul lui pentru a vedea care este cel mai important aspect al relațiilor funcționale. Peste 1500 de oameni, care aveau relații de peste 10 ani, au participat la acest 'studiu'.

Interesant este că cei care se aflau în relații de 10-15 ani au indicat comunicarea, iar cei care se aflau în relații de 20-30 de ani au invocat respectul, semn că dinamica relațiilor se schimbă în timp.

Comunicarea este extrem de importantă, însă doar atunci când se desfășoară sub auspiciile respectului. Altfel, conflictele ies rapid la suprafață, iar sentimentele celor doi încep să fie lovite din toate părțile.

Drept urmare, e nevoie de respect pentru a putea menține o relație funcțională. În primul rând de respectul de sine - este extrem de important. Aici ne referim la propriul sistem de valori. Un om care nu se respectă, nu prea are ce să ofere. Ce să respecte celălalt? Nesiguranța? Suceala?

Omul care nu se respectă va simți întotdeauna nevoia de a dovedi că este demn de a fi iubit, va cere non stop dovezi de iubire, or aceste lucruri sunt generatoare de frustrări masive.

'Respectă-ți partenerul/a! L-ai ales/ ai ales-o! Trăiește cu asta și asumă-ți propria alegere', spune Manșon.

Cum se manifestă respectul într-o relație?

Cititorii lui au răspuns cam așa:
1. Nu-ți vorbi niciodată de rău partenerul/a și nu te plânge de el/ea la prieteni. Dacă ai o problemă cu partenerul/a, mai bine vorbești cu el/ea decât cu prietenii. Să vorbești de rău îți va eroda respectul pentru el/ea și te va face să te simți prost în relație.
2. Respectă ideea că aveți hobby-uri diferite, interese și perspective diferite și faptul că există șanse să vă petreceți timpul liber în mod diferit.
3. Respectă faptul că aveți poziții egale în relație, la nivel decizional. Amândoi aveți un cuvânt de spus. Sunteți o echipă. Dacă una dintre părți este nefericită, atunci echipa pierde.
4. Renunțați la secrete. Sunteți acolo, împreună și vă respectați. Totul trebuie să fie fair-play.

Cât de simplu sună toate astea și cât de greu de aplicat, nu credeți? Nimeni nu pare dispus să respecte! Iar asta se întâmplă pentru că foarte mulți intră în relații cu un gând clar - să-și controleze partenerii, să-i subjuge, să-i 'facă' să joace după cum vor ei. Manipulare, nu iubire!

Respectul reciproc este extrem de important într-o relație. Și merge mână în mână cu încrederea, care este motorul oricărui tip de relație. Bine scrie Mark Manșon: 'fără încredere nu poate exista intimitate sau confort. Fără încredere, partenerul/a va deveni o slăbiciune în mintea ta, ceva ce trebuie supravegheat și analizat, nicidecum o casă pentru inimă și minte'.

Tu îți respecți partenerul/a? Cum se manifestă respectul în relația ta?

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: winstonsmithsdiary1984.blogspot.ro/