Viața noastră se derulează pe repede înainte. Totul este servit în comprimate mici, timpul pare presat la rece, fuuuuck... nu avem timp! Nu mai avem timp!
Nu mai avem timp de noi, nu mai avem timp de cei dragi, nu mai avem timp să cunoaștem oameni noi - doar îi fușărim -, nu avem timp să realizăm ceea ce ne-am propus, am ajuns să ne programăm la minut orice mișcare... Chinuitor!
Pe acest fond de haos general, mai avem timp să ne pese? De profund? De lucrurile importante? De oameni?
Duminică seara, pe la 21, în timp ce zappam, am ajuns pe TNT. Începea un serial nou: Search Party (căutări periculoase).
Am stat și m-am uitat la primul episod. Scurt. 30 de minute. Nu este un serial cu actori mari, însă surprinde bine ceea ce se întâmplă în socialul actual - cu dinamica relațiilor moderne, cu oamenii care-și urmăresc doar interesul imediat, cu acest tăvălug de informații care ne robotizează...
În prim plan este Dory - o tânără care nu prea își găsește rostul. Ea lucrează ca asistentă pentru o femeie bogată; acasă are o relație cu un bărbat pasiv; vecinii ei se ceartă non-stop, iar prietenii sunt de o superficialitate ieșită din comun.
Zici că este descrierea unei persoane normale de oriunde de pe planetă - cel puțin din lumea civilizată.
Gândurile lui Dory se schimbă în momentul în care vede un afiș pe un stâlp. În imagine... o fostă colegă de școală. Dispărută!
Trec peste încercarea personajului principal de a-și găsi fosta colegă... Întrebarea ei, pusă prietenilor la un moment dat, m-a pus pe gânduri: 'oare i-ar păsa cuiva dacă ți s-ar întâmpla ceva?'
Hmmm, dureroasă întrebare, complicat răspuns!
Ați avut timp să vă uitați puțin pe stradă? Ai senzația că sunt mii de universuri care nu se întâlnesc nicăieri. Uneori se mai ciocnesc, din neatenție... Nu și-au respectat culoarul de mers 🙂 Oamenii vorbesc la telefon non-stop sau privesc în telefon non-stop, chiar și atunci când sunt în mașină, toată lumea e grăbită, nimeni nu pare a fi atent - apropo și eu era să dau cu capul într-un stâlp din cauza telefonului... Totul este pe fast forward!
Jur că nu înțeleg unde ne grăbim așa.
În acest context, i-ar păsa cuiva dacă ți s-ar întâmpla ceva? S-ar implica cineva? Ar renunța pentru o clipă la bula socială pentru a te întreba: ți-e bine? Ar renunța la grabă pentru a-ți da o mână de ajutor?
Întrebarea asta mi s-a părut elementul cheie al acestui serial. Totul gravitează în jurul haosului social actual și a sentimentului de inutilitate pe care îl resimt foarte mulți oameni.
Mie îmi dă fiori genul ăsta de tablou. Pur și simplu am ajuns niște consumatori de clipe, niște prestatori de servicii pentru noi și pentru ceilalți. Ne pasă doar atunci când avem ceva de obținut, câtă vreme persoana aia este lângă noi. În rest, cine e persoana aia?
Și în relații se întâmplă același lucru - oamenii intră în ele pentru a obține ceva și, încă din prima clipă, contorizează cu atenție și rigurozitate ceea ce fac sau nu ceilalți pentru ei. De oferit? Mai răruț!! Ca să nu i se urce la cap 🙂
Iubire, înțelegere, bunătate, ajutor? Mai răruț! Avem treabă, ne grăbim spre... nici noi nu știm spre ce.
Acum, vă rog să vă opriți o secundă și să analizați la rece răspunsul la întrebarea asta: oare i-ar păsa cuiva, în mod real, dacă vi s-ar întâmpla ceva?
Și aici nu mă refer neapărat la familie, ci în general, la oameni.
Chiar sunt curios să aflu răspunsul vostru.
Eu încă mai cred că da. Sper să nu fiu naiv.
Foto Credit: indiewire.com/