Zâmbetul arată cât de mult ai grijă de tine! Și este important în orice relație interumană! Zâmbetul este un adevărat barometru al stimei de sine! Sigur, nu este suficient, însă este un indicator important. Drept urmare, n-ar fi rău să fie impecabil.
Viața nu este o ciorbă!
Viața nu este o ciorbă, așa că renunțați la asocieri tâmpite! Vorba asta cu ciorba reîncălzită este o imensă tâmpenie! Pe bune? Nu mai are același gust? Eu zic că are! Mai mult, pe alocuri – și aici îmi permit să vorbesc despre ciorbă – este mai bună!
Întuneric, obsesie, lumină!
Cam așa se poate descrie, pe scurt, viața tânărului Theo, eroul principal al filmului ‘The Goldfinch: Iluzia libertății’, care se lansează azi în cinematografe. Întuneric, forțat de un incident nefericit și continuat apoi până aproape de vârsta maturității, o obsesie dezvoltată în tot acest timp și bine întreținută, până la un punct și, evident, lumina […]
Suspiciunea – dușmanul încrederii!
‘Andrei, nu știu ce să fac! Simt că mă minte’. N-aveți idee de câte ori citesc asta! Și, vă rog să mă credeți, mi-e greu să spun ceva care să potolească anxietatea celor care-mi scriu. De fiecare dată când întreb: ‘de ce stai?’, mi se răspunde: ‘pentru că îl/o iubesc!’
O cauți?
‘Enervează-l la culme ca să vezi dacă ar fi capabil de violență fizică! Să vezi asta din timp, nu mai târziu!’ Am auzit genul ăsta de gândire și m-am revoltat. Nu faceți prostia asta! Să-l scoți pe celălalt din sărite nu este un test al iubirii!
Cum e mai bine?
‘Cum este mai bine pentru o femeie: să fie fericită singură sau să fie fericită cu cineva care o înșeală?’ Este o întrebare pe care am primit-o acum câteva zile! Sincer, nu există un răspuns universal valabil, mai ales dacă ținem cont de varietatea de situații ce pot apărea în zona relațiilor. Sigur, la prima […]
Azi voi avea o zi excelentă!
Nu te-ai săturat să te trezești de dimineață și să-ți spui: ‘of, iar o să am o zi de rahat!’? Nu te-ai săturat să observi că ziua chiar va fi așa? Nu vrei să fie și altfel? Nu ți se pare că, de când ieși pe ușă, mă rog, uneori se întâmplă încă din casă, […]
Ce pot să fac azi pentru a avea o relație mai bună?
Relația e ca o grădină! Dacă ai grijă de ea, arată superb, iar oamenii care trec prin fața ei se opresc și o admiră! Dacă nu ai grijă de ea, se transformă într-un maidan plin de gunoaie și bălării! Este fix atât de simplu! Nu ai nevoie de cursuri de dezvoltare personală sau de facultăți […]
Cum poate un om să te schimbe în așa hal?
Andrei, cum poate un om să îți schimbe viața în așa hal? Parcă nu mai sunt eu! Mă uit în oglindă și mă simt urâtă! Asta mi-a scris o doamnă acum câteva zile! – Ești sigură că el ți-a schimbat viața? – Ce vrei să spui?
În relații se intră sănătos!
‘Când știi că ești cu adevărat sănătos, ca să poți intra într-o relație? Cred că e relativ…’, mi-a comentat ieri o domnișoară. Nu e relativ! Aici nu e loc de discuții – în relații se intră sănătos! Orice altă variantă, orice dezechilibru, poate avea la bază motive eronate care te mână în relații: frica de […]